# «

Cătălin Tenita

Cătălin Tenita


antreprenor la TreeWorks și iubitor de cărți
Publicat: 31 octombrie 2010

§1 Cine ești?

La modul public, și păcate suntem cu toții din ce în ce mai mult evaluați & categorisiți după ceea ce facem în modul public de existență, sunt un antreprenor pe online. De fapt poate termenul de antreprenor e prea pompos. Rockefeller era antreprenor. Eu aș vrea să fiu un meșteșugar. Un om care știe să facă niște lucruri bine, care le face din plăcere și care se bucură de ziua de muncă, alături de colegi.

Poate ce mi-aș dori ar fi să fiu profesor de istorie sau să scriu cărți, însă în fiecare zi aleg să rămân antreprenor. Din motive variate. Nu spun că este modul ideal de existență, însă mă simt confortabil cu ceea ce fac. Și îmi spun că voi apuca să fac și alte lucruri decât cele pe fac acum.

Sunt omul care pune umărul la partea de business de la TreeWorks. Am făcut multe proiecte despre care pot vorbi cu plăcere. Atât pentru clienți, cât și pentru noi. Dintre cele pentru noi enumăr Gustos.ro, Zelist.ro, TPU.ro.

Acum îmi petrec (sau îmi propun, cel puțin, să-mi pretrec) cea mai mare parte din timp cu Zelist.ro. Am dat drumul la partea de monitorizare social media și îmi dau seama că pe frontul ăsta sunt multe de făcut. Cred că îmi place proiectul ăsta cel mai mult pentru că e vorba de un volum de date foarte mare. Și foarte eterogene.

§2 Ce hardware folosești?

Nu-s pretențios și, sper, nici supus prea mult modelor. Am avut până acum două zile un MacBook negru de 13", luat acum vreo trei ani și jumătate. L-am schimbat cu un frățior mai nou - MacBook Pro tot de 13", pentru că i se dusese de tot bateria, începuse să se crape carcasa și nu mai avea două taste.

Nu pot spune că sunt fan Mac însă admir modul în care reușesc să facă lucruri simple.

Ca mp3 player am un Ipod classic de 120 GB. Își face treaba bine, dar din păcate nu mai apuc să ascult atât de multă muzică cât aș dori până la urmă tot la MP3 playerul mașinii ajung iar asta rulează în headvy rotation Pink Floy, Bob Dylan și Creedence.

Telefonul e un HTC Desire pe care mi l-am rootat și am pus un custom ROM (LeeDroid, dacă interesează pe cineva).

Citesc destul de mult, să spunem cel puțin o carte pe săptămâna, așa că am Kindle 2, luat la începutul anului. Înainte am avut un Sony Reader 505, iar mai înainte un palm Tungsten T5. Sunt mulțumit de Kindle, însă uneori regret carcasa mult mai stilată de la Sony Reader (aluminiu, nu plastic). Anul ăsta văd că am citit 46 de cărți pe Kindle, cam de două ori mai mult decât pe print. De fapt, mi se întâmplă o fază tare - uneori am și hardcover-ul și versiunea digitală, dar o favorizez pe cea digitală.

Pentru timpul liber, mai am un Lego Minstorm luat anul trecut (un kit de făcut roboți) însă nu am apucat să realizez mari creații. Tot pentru timpul liber am un PS3 și un Wii, dar nu sunt un jucător înrăit. Mai mult folosesc PS3-ul pentru uitat la filme. Oricum PS3-ul mi se pare un Media Center foarte mișto. Mai ales că poți face wireless streaming de pe calculator pe televizor.

Acum cochetez cu ideea de a-mi lua un GoogleTV. Dar cred că mai aștept un pic.

Și un Ipad, dar să vedem ce va face versiunea a doua. Mi se pare un pic cam limitativ.

Mai am și vreo două hardiskuri externe (Seagate) pe care fac backupuri. Nu sunt fotograf, dar din când în când mai apăs pe butonul unui Nikon D60, al soției. Și apropos de aparat, dacă ai vedea ce trepied am în în portbagaj ai crede că sunt un profesionist al domeniului :)

§3 Software?

Din păcate sunt scriitor de emailuri și de docuri.

Pentru muncă: Google Apps. Așadar Google mail, docs, calendarul și taskurile.

Nu am reușit să mă mut complet în the cloud, așa că Office-ul rămâne de bază (Excel, World, Powerpoint). Am testat și iWork, dar nu m-am mulat pe el.

Ca messenger: Adium. Pe Twitter scriu din interfața web. Și mai mă uit din când în când de pe telefon cu Seesmic.

Ca reader de RSS-uri, eram din generația Bloglines, dar ținând cont că se închide în curând voi trece probabil la Google Reader.

Ca browser: Firefox 80%, Chrome și Safari câte 10%.

Pe telefon folosesc foarte des aplicația de Gmail. Și browsere: uneori cel de la Google, alte ori Opera Mini.

Apucături? Din păcate, sunt cam dezordonat, deci nu am un worflow definit. Încerc să am un Inbox apropiat de zero (adică sub 50 de emailuri e ok, sub 20 e super). Și pentru că sunt dezordonat, înseamnă că favorizez (sunt nevoit de fapt să favorizez) toate chestiile care au un search bun. D-asta am trecut pe Mac de la Windows, d-asta îmi place mai mult Google Mail-ul decât applicatia de desktop din MacOS: pentru că sunt mai puternice la search. Mai ales când e vorba de zeci de mii de emailuri și mii de documente. Apropo de asta, într-o vreme aveam instalat Google Desktop Search, însă am renunțat la el.

Mai mă joc cu Evernote și cu Dropbox (îmi place că se sincronizează bine între laptop și mobil).

§4 Care ar fi set-up-ul ideal? Ce-ai vrea să rezerve viitorul?

3 lucruri pe care mi le-aș dori:

  • să scap complet de parole
  • să nu trebuiască să-mi aduc aminte unde am pus un anumit document (o indexare mai smart)
  • să nu mai car un laptop după mine

Cu alte cuvinte mi-ar plăcea o formă de pervasive computing în care lucrurile să fie stocate în the cloud, într-o formă foarte securizată, unde terminalele să fie foarte ușoare (ePaper flexibil) și înzestrate cu o formă de inteligență (să mă recunoască și să-mi gestioneze parolele, să mă scape de tot felul de emailuri puțin relevante, să îmi arate chestii interesate legate de ce fac, să facă căutări smart și taskuri repetitive de genul "Caută-mi contractul ăla semnat cu X și fă unul similar pentru Y, dar modifică perioada, și datele beneficiarului”). Și încă o chestie, dacă se poate: notarea mentală de însemnări. Asta ar fi the killer application pentru mine. De fapt, toate chestiile care s-ar putea face prin interfață neuronală.

Wishlist? Nu prea am dorințe legate de hardware și software. Wishlistul meu e să am timp pentru toate cărțile pe care mi le-am luat. Și pentru toți prietenii pe care îi văd mult prea rar.

Viitorul? Mi-ar plăcea să trăim int-o lume în care mai mulți oameni să se găsească pe ei. Poate sunt cam socialist, dar cred că polarizarea pecuniară și exacerbarea importanței statusului (semnificat/simbolizat de cele mai multe ori prin posesiuni materiale) nu ajută prea mult în a ne găsi umanitatea. Mi-ar plăcea așadar o lume în care mai mulți oameni să își obțină mai ușor resursele minimale (hrană, acces la servicii, locuința) pentru a se dedica mai mult chestiunilor ce țin de persoana fiecăruia. Și cred că asta e rolul tehnologiei - să procure cât mai mult timp liber pentru oameni. Și să fie neutră ideologic - adică să nu spună cum trebuie să îți petreci acel timp liber.

Cred că mai devreme sau mai târziu vom ajunge la singularitatea tehnologică. Vom crea Inteligență Artificială. Și atunci va trebui să ne găsim un loc în ecosistem. Iar locul ăsta va depinde de ceea ce ne diferențiază: intuitivitatea, capacitatea de a visa, și în primul rând unicitatea gândirii. Altfel o să ajungem doar niște terminale mobile înzestrate cu o bună capacitate de a rezolva probleme ce necesită pattern recognition.